Prezenţa sculptorului între semeni, mereu agreată pentru pitorescul omului, n-a putut ignora talentul şi virtuţile creatorului. Marca stilistică, inechivocă, aduce în prim plan personalitatea celui chemat să exprime ceva din frumuseţea eternă a lumii. Nici urmă de cedare în faţa modelelor ilustre, nici urmă de subordonare unor mode efemere. Constant, inspirat, a şlefuit marmura şi a modelat lutul şi a turnat bronzul aşa cum i s-a părut lui că este mai bine, astfel încât incidenţa luminii să genereze efecte luxuriante, să exalte sângele unor femei tinere într-o perfectă simfonie a dragostei.
Unduirile molatice, vag lascive ale liniei, volumetria, expresia corpului într-o mişcare-nemişcată prevestesc plăceri virtuale şi sugerează mângâieri posibile. Meşter desăvârşit al nudului, Guguianu se apropie de grecii din perioada clasică cu satisfacţia de a defini un ideal de frumuseţe. Lecţiile celor mari i-au configurat personalitatea. Cornel Medrea l-a învăţat structura sculpturii, Maillot volumetria amplă, Rodin supleţea şi rafinamentul modelajului, Irimescu poezia liniei curbe.
Ataşat valorilor unui limbaj esenţializat, epurat de detalii redundante, Guguianu se comportă asemenea unui clasic, solar şi armonios. Operele din spaţiul ieşean -grupul statuar din faţa Universităţii — alte opere din SUA, San Marino, Iugoslavia, evocă zeităţile Olimpului dar şi bacantele Arcadiei. Guguianu a dăruit sculpturii româneşti unul dintre frumoasele ei momente de linişte şi visare.
