Colegiul Tehnic “Marcel Guguianu” – 130 ani de istorie

Vineri, 16 decembrie 2011, s-a sărbătorit în școala noastră împlinirea a 130 de ani de la înființare. Cu acest prilej a fost inaugurată “Sala Marcel Guguianu”, un muzeu al școlii noastre, în care sunt expuse creații ale Maestrului, obiecte de mobilier lucrate de profesorul său de sculptură, Dumitru Tarază, ce fac parte din patrimoniu şcolii noastre de peste 6 decenii, precum și un impresionant fond de carte donat, încă din 2010, de Maestrul Marcel Guguianu, instituției care, cu mândrie, îi poartă numele. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare de elevi ai şcolii noastre, purtând costumul popular, fiind invitaţi să admire obiecte vechi aparţinând fondului etnografic al zonei Bârlad-Zorleni şi să deguste produsele alimentare specifice, toate prezente într-un culoar dedicat expoziţiei de obiecte tradiţionale sub titlul: “Din lada de zestre a bunicii”.

După inaugurarea într-un cadru festiv a muzeului, invitaţii au participat, alături de elevi şi cadre didactice ale şcolii, precum şi în prezenţa reprezentanţilor mass-media, la diverse activităţi ce s-au desfăşurat la Centrul de Documentare şi Informare “Ion Murgeanu” din incinta şcolii, precum şi la Căminul Cultural al comunei Zorleni, reunite sub titlul: “Aşa-i datina la noi!”. Cu acest prilej a fost lansat şi numărul 27 al revistei şcolare “Echinox” într-un format nou, cu un conţinut prezentat la un standard superior şi cu un aspect grafic deosebit.

Scridb filter
This entry was posted in Activități. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *